De ce torc pisicile?

kitten

Cand pisica dumneavoastra vi se urca in brate, isi aranjeaza tacticos labutele sub ea si incepe sa toarca, inseamna ca totul este perfect in lumea ei. Si din punctul dumneavoastra de vedere, acesta s-ar putea sa fie un moment extrem de placut, care va deconecteaza si va umple sufletul de bucurie si duiosie.
Cum apare acest sunet unic?
Torsul este un act voluntar care este parte integranta din sistemul de comunicare al pisicii. Acest sunet se pare ca este insotit de eliberarea de endorfine la nivelul sistemului nervos central. Sunetul este initiat prin activarea nervilor care inerveaza zona faringelui, determinand vibrarea corzilor vocale, in timp ce diafragma serveste ca presa adbominala, impingand aerul in afara si inauntru spre corzile vocale, creand un adevarat model muzical. Pisica toarce si in inspiratie si in expiratie, si apare cand pisica are gura inchisa.
De ce torc pisicile?
Numeroase teorii cu privire la acest subiect sustin ca pisicile-mame torc pentru a transmite puilor ei ca totul este in regula si ca sunt impreuna in siguranta. Acelasi tip de sunet este emis de pisicile care se afla in travaliu si apoi fata, in semn de alinare.
De asemenea, pisicile emit acest sunet ca semn al comfortului fizic si psihic resimtit in anumite situatii, ca atentia acordata de proprietari, hranirea, joaca, bucuria revederii.
Pisicile aflate in situatii de competitie torc pentru a transmite semnale submisve si de nonagresiune catre adversarii pe care ii considera periculosi.
Pisicile stresate emit acest sunet pentru a-si creea o senzatie de siguranta si comfort necesara pentru depasirea situatiei. Este si cazul pisicilor grav bolnave. In cazul oamenilor, prin similitudine, acestia isi rod unghiile, isi freaca mainile sau au ticuri verbale, in acelasi scop.
Animalele aflate in stadii terminale de boala sau agonie torc uneori, ca expresie a anxietatii create de senzatiile necunoscute sau a euforiei, semne intalnite si in medicina umana.
In cazul animalelor care se afla in cursul procesului de cunoastere reciproca, torsul semnifica prietenia si exclude posibilitatea de agresivitate.
Frecventa acestui sunet se poate masura si variaza intre 25 si 150 Hz. Vi se pare uneori ca torsul pisicii dumneavoastra seamana cu sunetul unui motor diesel? Asta pentru ca la limita inferioara a acestui interval, 25-26 Hz, velocitatea undei in cele doua cazuri e aproape identica. ­čÖé
Unele pisici torc foarte discret, altele insa torc foarte tare si se pot auzi din partea cealata a camerei, vibrand din tot corpul.

Acest aspect este dezavantajos din punctul de vedere al medicului veterinar, intrucat ascultatia toracelui (aprecierea calitatii sunetelor pulmonare si cardiace) este deseori impiedicata de tors.

cat

Insa si pentru aceasta situatie s-a gasit un remediu, macar aproximativ. Se pare ca pisicile inceteaza sa toarca atunci cand aud sunetul unei ape curgand, iar medicul veterinar curant poate aplica asta foarte usor si continua consultatia generala a pacientului fara grija. Pe langa celelalte metode prin care pisca incearca sa comunice cu familia ei umana, adica frecarea capului de proprietari, clipitul gales, intinsul, si torsul are un rol foarte important.

Ar trebui sa ne simtit norocosi ca avem la dispozitie aceste metode destul de eficiente de comunicare nonverbala cu pisica personala, ea transmite mesaje si noi le percepem si interpretam.

Data viitoare cand vi se ghemuieste matza in brate si incepe sa toarca, incercati sa ii toarceti si dumneavoastra inapoi (cum va pricepeti …), cu siguranta va intelege ce aveti de spus. ­čÖé

De ce cainii mananca iarba?

grassCainii de companie adora plimbarile in aer liber, unii, mai exuberanti, se tavalesc fericiti atunci cand intalnesc iarba deasa.
Majoritatea insa, la un moment dat, gusta cu pofta din verdeata.
Cainii, spre deosebire de pisici, nu sunt carnivore. Desi ei sunt incadrati in ordinul Carnivora, avand in vedere anatomia, comportamentul si preferintele in alimentatie, cainii sunt mai degraba omnivori – capabili sa consume alimente de origine animala si vegetala deopotriva, reusind sa isi pastreze astfel o buna stare de sanatate. Ca sa nu se creeze totusi controverse si confuzii, vom inlocui termenul de “omnivor” cu cel de “oportunivor” in ceea ce priveste cainii, adica dispus sa consume plante si/sau animale, dupa cum acestea sunt disponibile.
Cainele va cauta sa consume verdeata (iarba este larg raspandita si mereu la indemana) atunci cand simte discomfort gastrointestinal, si desi acest lucru este arhicunoscut in folclor, se pare totusi ca are si fundament stiintific.

De multe ori, din cauza ca iarba este aspra ca textura, trecerea ei prin esofag pana in stomac si iritatia produsa provoaca voma si eliberarea unor senzatii neplacute in aceasta sfera.
Cainii gasesc iarba palatabila (cu gust placut), iar unii tind sa consume cantitati importante de iarba, altii doar rup smocuri pe care le mesteca putin si apoi le arunca, fara sa le inghita.
Daca observati ca patrupedul dumneavoastra consuma ocazional sau de repetate ori iarba, fara sa aibe efecte adverse (voma, diaree) , mai ales daca stiti ca sursa de iarba nu a fost tratata cu ierbicide sau pesticide (acestea pot intoxica animalul), il puteti lasa sa se distreze in acest fel. Exista disponibile la pet shop-uri recipiente special insamantate cu iarba, pe care le puteti ingriji chiar dumneavoastra si oferi companionului.
Iarba contine o serie de nutrienti care cu siguranta lipsesc dietei cainelui dumneavoastra, mai ales daca acesta consuma exclusiv hrana procesata industrial.
Acest obicei nu ar trebui sa se extinda pana la consumul de plante de apartament, acestea putand sa contina numeroase principii active toxice.dog Ce puteti face dumneavoastra cu usurinta este insa sa ii oferiti legume si fructe (ardei gras, morcov, brocoli, telina, mar) pentru “rontait”, care ar putea reprezenta cam acelasi tip de distractie ca si iarba.
Daca insa cainele dumneavoastra nu agreaza aceasta idee, puteti incerca sa adaugati dietei sale aceste legume fierte, ca sursa suplimentara de nutrienti si fibre. Concluzia este ca un consum moderat de iarba si o stare generala buna, care nu se asociaza cu schimbari in starea de sanatate a cainelui dumneavoastra nu este un subiect care sa va ingrijoreze. Daca insa consumul de iarba creste brusc, aceasta ar putea insemna aparitia unei patologii sau agravarea uneia preexistente si trebuie sa va adresati imediat medicului veterinar curant.

 

Boala inflamatorie intestinala la animalele de companie (Inflammatory bowel disease – IBD)

dog

Boala inflamatorie intestinala este o afectiune care inglobeaza numeroase simptome de la nivelul tractului gastrointestinal, de origine putin cunoscuta in medicina si considerate ca fiind rezultanta unei inflamatii a acestui segment combinata cu factori ce tin de dieta, microflora, imunitate.
Ce se intampla? Absorbtia micronutrientilor are loc in prima parte a tractului intestinal (duoden si jejun). Mucoasa intestinului subtire este dotata, in acest scop, cu vili, adica niste neregularitati digitiforme, care sunt despartite de niste cripte adanci, totul la nivel microscopic. Acesti vili sunt acoperiti cu celule numite enterocite, specializate in absorbtia nutrientilor, acestia trecand apoi in circulatia sangvina, prin intermediul careia vor hrani toate tesuturile organismului.

In boala inflamatorie intestinala, tot la nivel microscopic, acesti vili sufera modificari ale arhitecturii, respectiv se aplatizeaza si se latesc, fuzionand si scazand suprafata efectiva de absorbtie a nutrientilor. Celule inflamatorii umplu criptele si asa ingustate dintre vilii afectati, aplatizandu-i si mai mult, enterocitele fiind astfel incapabile sa functioneze corespunzator. Astfel, integritatea mucoasei tractului digestiv este afectata, aceasta ducand la cresterea permeabilitatii pentru toxine si creand un mediu propice pentru translocarea populatiilor bacteriene.
Toate aceste modificari duc la aparitia pe plan clinic a vomei si diareei din cauza imposibilitatii indeplinirii unei functii corecte a mucoasei intestinale.

Diagnosticarea se face excluzand alte posibile cauze ale acestor semne clinice, printre care parazitozele intestinale, dezechilibre ale florei intestinale, infectii bacteriene, intolerante alimentare sau alergii, neoplazii locale.
Dupa excluderea tuturor celorlalte posibile cauze, diagnosticul prezumtiv va fi de boala inflamatorie intestinala. Pentru un diagnostic de certitudine, se va recurge la biopsie (prin endoscopie) a mucoasei intestinale, preparatul fiind examinat microscopic si fiind observate infiltratele inflamatorii si vili aplatizati. Din nefericire, un diagnostic diferential cert se va face cu foarte mare greutate intre IBD si limfomul intestinal, avand in vedere ca aspectul microscopic este identic. Mai putin frustrant pentru proprietari devine aceasta situatie atunci cand li se explica faptul ca prognosticul in cele doua boli este asemanator. Din nefericire, pisicile au o inclinatie deosebita spre a dezvolta neoplazii la locul unei inflamatii cronice, asa incat un diagnostic initial de IBD se poate transforma ulterior in diagnostic limfom.

Gravitatea evolutiei bolii se apreciaza de catre medicul veterinar curant in functie de starea generala prezentata de pacient, apetitul pentru hrana, frecventa de aparitie a vomei (peste trei episoade saptamanal se considera grav), calitatea fecalelor (situatiile grave sunt acelea care evolueaza cu diaree apoasa, eventual cu mucus si sange), scaderea in greutate (alarmant la peste 10-15% din greutatea corporala normala).
Tratamentul medicamentos consta in administrarea de corticosteroizi (cel mai des folosit este prednisonul).

cat

Tratamentul de sustinere poate cuprinde antibiotice, protectoare ale mucoasi gastrice impotriva hiperaciditatii, probiotice, antidiareice si antivomitive.
Avand in vedere lipsa unei cauze binecunoscute a acestei boli si multitudinea de factori care influenteaza evolutia ei, se poate spune ca boala inflamatorie intestinala nu se poate vindeca definitiv.
Insa, odata stabilit un plan de tratament si un stil de viata mai bine controlat, proprietarul, pacientul si medicul veterinar, impreuna, pot tine in frau manifestarile acestei afectiuni si creste calitatea vietii animalului de companie. Toate detaliile sunt importante, nu este niciunul peste care se poate trece cu vederea fara sa suspicionam ca ar fi fost unul dintre cele mai importante, de aceea va incurajez sa aveti o relatie stransa cu medicul veterinar curant si garantez ca rezultatele terapiei vor fi pe masura.

 

Despre L-Lisina

Herpesvirus

Lisina este un aminoacid esential, adica organismul poate beneficia de el doar din surse exterioare (acesta nu se produce in interior).

Importanta
Impreuna cu arginina, lisina are un rol important in geneza musculaturii (sinteza de proteine). Este responsabila pentru producerea de colagen. Colagenul este o proteina foarte mult raspandita in lumea animala. Este folosit de catre organism si intra in structura unghiilor, parului, oaselor si tesuturilor  conective. Lisina ajuta organismul sa produca o substanta numita carnitina. Carnitina ajuta celulele organismului sa converteasca acizii grasi si lipidele in energie si sa reduca astfel stresul oxidativ care poate duce la leziuni ale tesuturilor. Carnitina, a carei productie este sustinuta de lisina, ajuta la scaderea nivelurilor de colesterol, scazand astfel riscul aparitiei bolilor vasculare cardiace si neurologice.

Cercetari stiintifice din medicina umana au aratat ca bolnavii cu herpes simplex care au primit suplimente de lisina au avut o rata accelerata de vindecare si o rata mai scazuta a recurentei infectiei cu acest virus.

Bazat pe aceste studii, in medicina veterinara, lisina se foloseste in tratamentul infectiilor cu herpesvirus, in special a rinotraheitei infectioase feline. Modul de actiune este simplu: lisina are o structura foarte asemanatoare cu arginina, indispensabila in ciclul reproductiv al herpesvirusului. Luand locul acesteia din urma, pe baza acestei asemanari structurale, lisina intrerupe reproducerea virusului.

Carenta de lisina evoleaza cu astm, depresie, susceptibilitate crescuta la infectii virale, crestere si dezvoltare necorespunzatoare, vindecare intarziata a tesuturilor, stari inexplicabile de oboseala.

Surse si forme

Lisina

Sursele naturale bogate in lisina sunt carnea rosie, carnea de porc, de peste (in special cod si sardine), nuci, branzeturi, oua, soia, linte.

Atentionare! Desi benefica pentru organism, excesul de lisina poate duce la aparitia litiazei biliare care poate evolua cu icter, colica abdominala, febra, voma. Alt efect advers al administrarii de lisina este aparitia diareei si hipercolesterolemiei.

Este, totusi, putin probabil sa apara un exces doar din surse dietare. De obicei, aceasta situatie se asociaza cu suplimentarea dietei cu diverse produse comerciale cu lisina, mai ales daca acestea sunt administrate fara a fi consultat in prealabil un medic.

 

 

 

Rinotraheita felina

Virozele feline cu herpesvirus sunt des intalnite si cauzeaza conjunctivita si boli respiratorii, cea mai raspandita fiind rinotraheita infectioasa felina. Herpesvirusul se localizeaza intracelular si aduce modificari in ADN-ul gazdei, care il ajuta sa se replice si sa invadeze intreg organismul.

Rinotraheita felina este o afectiune care se manifesta cu:

  • conjunctivita de diverse grade, care merge pana la cresterea exagerata a volumului conjunctivei si a pleoapelor, cu inchiderea completa a ochilor
  • secretii oculare abundente, care se suprainfecteaza si devin purulente
  • secretii nazale abundente
  • stranut
  • tuse
  • febra
  • letargie
  • anorexie (pe langa faptul ca starea generala a pisicii este grav afectata de prezenta si actiunea virusului, prezenta secretiilor nazale scad simtul olfactiv al pisicii, astfel incat aceasta nu mai percepe mirosul hranei, scazand foarte mult consumul acesteia)
  • deshidratare
  • diaree
  • pierdere in greutate
  • respiratie greoaie
  • avort la femelele gestante

Aceasta afectiune se poate complica pana la pneumonie.

Uneori, se suprapune si calciviroza, care cauzeaza ulceratii ale mucoasei bucale si conjunctivale.

Pisicile pot fi doar purtatoare ale acestui virus (fara semne clinice), care poate sa determine aparitia semnelor clinice sub influenta unor factori stresanti, cum ar fi hrana de slaba calitate, infestatiile parazitare, suprapopularea, alte boli. Aceste pisici raspandesc insa virusul,  alte pisici putand contracta boala.

Contaminarea se face fie prin contact direct cu pisica purtatoare sau bolnava, fie prin contactul cu obiecte infectate de secretiile pisicii bolnave (vase de hrana si apa, jucarii, asternut etc).
Tratamentul rinotraheitei nu este specific. Acesta se bazeaza pe sustinerea generala a organismului in lupta cu boala:

  • hranire asistata – se va oferi o hrana cu miros puternic, de preferat din peste. Unele pisici se vor hrani usor din mana, dar pentru altele s-ar putea sa fie nevoie sa fie hranite prin sonda esofagiana.
  • hidratare – fie ca este adminstrata subcutanat, fie intravenos, hidratarea este foarte importanta
  • antibioterapie – suprainfectiile bacteriene apar in majoritatea cazurilor
  • mentinerea ochilor si narilor libere de secretii – acestea se vor toaleta cu solutie salina, folosind tampoane diferite la cei doi ochi si la nas, apoi se pot administra colire cu antibiotic si antiinflamator pentru protectia locala.

Prevenirea bolii se face prin vaccinare. Mortalitatea este redusa la adulte, dar pisoii sunt foarte sensibili, in special cei din rasa Siameza.

Desi nu exista un tratament care vindeca herpesvirozele, aminoacidul L-Lisina intervine in acest ciclu de replicare al virusului si il reduce, aducand totodata si ameliorari in starea clinica a felinei. Cum face asta?

Lisina are o structura foarte asemanatoare cu un alt aminoacid, arginina. Arginina este necesara herpesvirusului pentru replicare dar, daca pe baza acestei asemanari, lisina ia locul argininei, replicarea virusului este stopata!

Exista produse speciale pentru pisici, conditionate sub forma de recompense palatabile sau pulbere, care se pot adauga dietei pisicii bolnave si care, administrate conform sfatului medicului veterinar, aduc ameliorari importante ale starii pisicii cu rinotraheita.